Servicii de îngrijire pentru vârstnici (de tip azil)
Îmbunătățirea condițiilor de viață din ultimele decenii în țările din Uniunea Europeană a avut drept urmare creșterea speranței de viață. Numărul nașterilor se află în continuă scădere, iar statele comunitare se văd confruntate cu un număr din ce în ce mai mare de persoane vârstnice (70-80 de ani). Și în cazul României numărul de vârstnici se află în continuă creștere, nevoia unor centre de îngrijire și asistență pentru persoanele de vârsta a treia, îndeosebi pentru acele persoane aflate în situația de pierdere totală sau parțială a autonomiei, din motive sociale, medicale sau psiho-afective, fiind din ce în ce mai mare.
Astfel că, în completarea serviciilor de îngrijire la domiciliu, Federația Caritas a dezvoltat și două centre de îngrijire pentru persoane vârstnice: Casa Sf.Francisc și Casa Sf. Ioan din Bacova.
Cu o capacitate totală de 25 de locuri, oferim posibilitatea de cazare persoanelor vârstnice aflate în situație de risc social. Pe lângă găzduire, cele două centre oferă servicii de bază precum: alimentație zilnică (trei mese pe zi), îmbrăcăminte, asistență socială, îngrijire, sprijin și integrare socială.
Centrul de îngrijire vârstnici „Casa Sf. Ioan” din Bacova, jud. Timiș
Date de contact
305101 – oraș BUZIAȘ, sat BACOVA nr. 81/A, jud. Timiș
Tel: 0256/323532
E-mail: casasf.ioan@gmail.com
Centrul de îngrijire vârstnici „Casa Sf. Francisc” din Bacova, jud. Timiș
Date de contact
305101 – oraș BUZIAȘ, sat BACOVA nr. 187, jud. Timiș
Tel: 0256/323532
E-mail: casasf.ioan@gmail.com