Serviciu social

 

Azilul de Noapte ”Pater Jordan”


Funcţionează în Timişoara din anul 2000, fiind primul adăpost de acest fel din oraș și printre primele din România. Serviciile oferite se referă în principal la asigurarea unui loc de cazare peste noapte pentru 80 de persoane.
Scopul proiectului: oferirea de servicii sociale persoanelor fară adăpost pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reintegrarea lor în societate.
Azilul de noapte „Pater Jordan” vine în întâmpinarea beneficiarilor care necesită acțiuni imediate pentru nevoi imediate, reprezentând un răspuns promt în sistem de urgență socială, în vederea stopării și ameliorării condițiilor grele de viață.
Când vorbim de urgență socială ne referim la situația când una din nevoile elementare ale ființei umane nu este satisfacută, și anume să se hrănească, să se încalzească, să se spele, să doarmă întrun loc securizat, să fie într-o stare satisfăcătoare de sănătate, să se reintegreze socioprofesional.

Serviciile acordate beneficiarilor în cadrul azilul de noapte

Investigaţii medicale generale oferite de medicul institutiei la intrarea în adăpost;
Ajutor în obținerea documentelor de identitate pentru cei care nu posedă aceste acte, asistentul social demarează procesul de procurare a actelor de identitate;
Anchete sociale pentru înscrierea în diferite sisteme de protecție socială – anchetele sociale fiind realizate cu scopul de a se obține reinserția acestor persoane in societate sau într-o formă de protecție socială;
Asistență pentru relații cu diferite instituții ori de câte ori se impune acest lucru pentru finalizarea planului de intervenție;
Cazare temporară până la ameliorarea situaţiei de criză, (în medie, un număr de 120 de persoane lunar beneficiază de serviciile azilului);
Hrana constă în: cină caldă servită seara, la intrarea în azil si un mic dejun dimineața, in fiecare zi, pentru 80 de persoane;
Igienizarea este obligatorie pentru fiecare beneficiar, astfel, zilnic fac duș 15 persoane.